Drifting away

    Lucrurile marunte fac viata sa fie/para mai frumoasa. Asta o simte fiecare pe pielea lui. De obicei lucruri ce te surprind in mod placut cand te astepti mai putin. Sa va dau un exemplu: o seara in care trebuia sa merg la o prietena invitat la masa. Nu ma asteptam la prea multe; sau altfel spus ‘fuga’ din timpul zilei nu mi-a dat ragaz sa ma gandesc prea mult la seara ce urma sa vina. Un pic stresat am ajuns la locul stabilit, o casa veche din centru unde prietena ocupa o camera, restul casei in intuneric.

  S-a produs o transformare din omul anxios, stresat si cu nelinisti in ganduri. De ce tine transformarea? Cred ca de cei cu care eram in cea mai mare masura, de mancarea si paharul de vin baut si de filmul vazut in acea seara. ‘Blestemul scorpionului de jad’ de Woody Allen ne-a fermecat pe toti. Pe mine si prietena mea pentru prima oara, pe gazda care deja stia replicile inca si inca si inca….o data.

  Seara s-a terminat, am plecat spre casa. Era miezul noptii. (Nu m-am mai simtit asa de prin ‘90 si marunt cand in Regie venit la sora mea studenta vazusem Hook cu Dustin Hoffman si Robin Williams. Eram copil pe atunci.) Cu prietena am luat un taxi. Si parca pentru a incheia seara ‘rotund’ ce credeti: taximetristul era un meloman: asculta Vivaldi – Anotimpurile. Uau! Nu manele, nu prost gust! Doar normalitate.

  Mi-am adus aminte de un student (?!) probabil la conservator, carand o vioara dupa el, dintr-un tramvai, tot pe seara, care asculta la casti muzica clasica. Intr-un tramvai de pe linii rau famate. Si el m-a facut sa ma simt normal. Am vrut sa-i multumesc, dar mi-a fost rusine de gestul meu. Eram doi necunoscuti.

  Asa ca dintr-o seara banala cu niste prieteni, seara a ‘devenit’ ceva magic cu care te intalnesti rar: lucruri marunte ce te constituie intr-un om mai bun.